Sorana Cîrstea a obținut calificarea în turul doi la Australian Open, după ce a învins-o pe Barbora Strycova, favorită numărul 32, scor 6-2, 7-6 (5). În următoarea fază a competiției, Sorana va juca împotriva americancei Cori Gauff, 15 ani, noua senzație a tenisului mondial.
Deși se declară absolut impresionată de performanțele pe care Gauff le obține la o vârstă atât de fragedă, Justine Henin este convinsă că Sorana Cîrstea își poate folosi experiența superioară pentru a forța calificarea în turul 3 la Melbourne.
„Coco este o fată de 15 ani care crește mult, chiar dacă mai are multe lucruri la care trebuie să muncească. Tranziția ei de la juniori la circuitul profesionist merge destul de bine, dar sunt anumiți pași pe care trebuie să îi mai facă. Este foarte important să își controleze emoțiile.
Când joci împotriva ei, cum va fi cazul Soranei Cîrstea, trebuie să păstrezi o consistență în joc și să profiți de momentele în care își pierde cumpătul. Pentru că deși s-a calificat în turul 2, Coco nu are experiența de competiție pe care o are Cîrstea.
Meciul dintre Coco Gauff și Venus Williams a fost foarte interesant, iar rezultatul a venit logic. Venus și-a folosit experiența superioară în primul set, în care nicinu a ratat prea multe lovituri. În setul doi, Gauff a jucat mai relaxată, cu mai multă libertate. Îmi place jocul lui Coco, poate face multe lucruri pe teren, este foarte atletică. Dar se folosește bine și de slice, poate să pună și scurte”, a fost analiza făcută de Justine Henin, expert Eurosport.
Partida dintre Sorana Cîrstea și Cori Gauff, din turul 2 de la Australian Open, este programată pentru miercuri. Ora nu a fost încă anunțată. În runda precedentă, americanca de 15 ani a învins-o pe compatrioata sa, Venus Williams, scor 7-6 (5), 6-3.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER